Includerea pe lista Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) a construcţiei unor stadioane noi la Târgovişte şi Alexandria, oraşe care nu au echipă în Liga 1, a redeschis discuţia privind modernizarea sau ridicarea unui noi arene şi la Botoşani.
Deputatul Răzvan Rotaru a reacţionat după ce Botoşăneanul a relatat că, în ciuda faptului că PSD-ul are şapte parlamentari, Stadionul Municipal nu a intrat în atenţia CNI, deşi FC Botoşani a început al V – lea an pe prima scenă fotbalistică. Acesta a povestit că, pe 20 februarie, la meciul Dinamo – FC Botoşani 1 – 0 disputat pe Arena Naţională, a discutat cu primarul Cătălin Flutur despre modernizarea actualei arene.
Atunci, Cătălin Flutur i-ar fi promis că prin viceprimarul Cosmin Andrei îi va livra toate actele necesare, însă parlamentarul se plânge că la mai bine de jumătate de an de la întâlnirea de pe Arena Naţională nu i s-a dat nici măcar un petic de hârtie şi că s-a făcut de ruşine când a mers la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) şi CNI, şefii acestora reproşându-i că nu pot aloca fonduri fără să aibă vreo documentaţie.
„La CNI nu este depus absolut nimic. Am avut o discuţie cu primarul Cătălin Flutur şi i-am spus aşa: «dă-mi te rog hârtiile care sunt de depus pentru stadion şi promit că mă ţin eu de stadion, că doar nu fac stadion la mama acasă». Este un stadion pentru municipiul Botoşani. Absolut nimic nu mi-a dat niciodată, nici o hârtie măcar”,
Răzvan Rotaru, deputat.
Potrivit parlamentarului, într-o discuţie ulterioară a avansat şi varianta construcţiei unui stadion nou lângă Parcul Cornişa. Rotaru arată că respectiva zonă a fost părăsită de Armata Română, astfel încât se pot face demersuri pentru transferarea către Primăria Botoşani a circa cinci hectare în vederea ridicării unui stadion. Deputatul susţine că i-a cerut edilului şef o documentaţie, promiţând că va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca Ministerul Apărării Naţionale să cedeze terenul şi ca MDRAPFE să aloce fonduri prin CNI.
„Eu n-aş vrea să spun acum că e de vină Flutur, mai sunt şi cei din subordinea dlui care nu-şi fac treaba, dar şi el e delăsător. Discutăm deschis (…). Eu mă duc şi mâine dacă îmi spune. Mă urc în maşină şi mă duc la minister, mă pun în genunchi dacă este nevoie: faceţi ceva şi pentru municipiul Botoşani”,
Răzvan Rotaru, deputat.
Acesta a adăugat că a discutat şi cu Valeriu Iftime, dar că „pe vorbe nu îţi dă nimeni finanţare” şi crede că ridicarea unui stadion la Cornişa ar permite amenajarea unui hotel, a unei baze de antrenament şi a altor facilităţi imposibil de pus în practică la actuala arenă din cauza lipsei spaţiului.
Primarul Cătălin Flutur este plecat din oraş, iar viceprimarul care ar fi trebuit să furnizeze actele deputatului pentru MApN, MDRAPFE şi CNI susţine că nu a avut ce să îi dea.
„Trebuia scos la licitaţie studiul de fezabilitate. Prin amendamentul care l-am făcut la începutul anului s-au alocat bani, dar nu coordonez eu direcţia de dezvoltare, iar o dispoziţie expres în acest sens, să mă ocup de modernizarea stadionului, nu am primit”,
Cosmin Andrei, viceprimar Botoşani.
Primul concept pentru modernizarea Stadionului Municipal a fost prezentat în mandatul lui Ovidiu Portariuc. Ulterior, acesta a explicat nerealizarea investiţiei prin demisia Cabinetului Ponta, care i-ar fi promis sprijin pentru lucrare. Cătălin Flutur a explicat chiar săptămâna trecută ce i-a transmis CNI, iar poziţia sa o puteţi afla accesând linkul de mai jos.
La Craiova tocmai s-au finalizat lucrările la un stadion ultramodern de 30.000 de locuri, iar la Târgu-Jiu investiţia este într-un stadiu avansat, ambele fiind realizate prin CNI.
Târgu-Jiu nu mai are echipă în Liga 1.
este capacitatea maximă gândită pentru o nouă arenă sau pentru cea modernizată de la Botoşani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Variantă ŞOC: Noul stadion al orașului construit lângă Parcul Cornişa – Mă duc la minister, mă pun în genunchihttps://t.co/WvT5NVD9Fe pic.twitter.com/2e1idjpAWw
— Sergiu Bălăşcău (@SergiuBalascau) 31 august 2017
Declarația zilei 30 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 1.500 de abonamente pentru elevi eliberate de Eltrans
Oana Sava
Oct 29, 2024
Un adolescent de 15 ani din Suceava și-a strivit mortal nepoțelul de nici doi ani cu un microbuz
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024