Săptămâna care se încheie a fost una destul de aglomerată pentru polițiștii botoșăneni și a culminat cu controale în magazine.
Vineri, 30 martie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţiştii municipiului Dorohoi şi secţiilor de poliţie rurală nr. 4, 5 şi 6 au efectuat pe raza de competenţă o acţiune pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigarete şi a evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu mărfuri alimentare şi nealimentare.
În urma activităţilor desfăşurate au fost identificate 3 persoane cu vârste cuprinse între 32 şi 53 de ani, care ofereau spre comercializare cantitatea totală de 1.120 de ţigarete, fără timbru de acciză, pentru care nu deţineau documente legale.
Poliţiştii au dispus confiscarea cantităţii de ţigarete, fiind întocmite trei dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Totodată, au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea unor acte normative, în valoare de peste 18.000 de lei.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșăneanul Vlad Plăcintă premiat de mitropolitul Teofan cu diploma de vrednicie – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
El este șoferul care s-a izbit în mașina Poliției! A fost REȚINUT în urmă cu scurt timp – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Șofer „tras la răspundere” de polițiști: I-au confiscat și ceva marfă
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Patru elevi botoșăneni și profesorii lor, vizită în Macedonia de Nord
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024