Cazurile de infectare au crescut considerabil în ultimele zile la Botoșani, iar afectați în acest val cinci sunt și copiii.
Cadrele medicale susțin că numărul copiilor infectați la Botoșani în această perioadă este mult mai mare față de în valurile precedente.
Sunt cazuri de infectare chiar și în rândul copiilor de doar câteva luni.
„Într-adevăr sunt mai mulți copii în valul acesta internați față de valurile anterioare. Acum avem un copil de două luni care e cu malformații congenitale, dar COVID pozitiv”,
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.
Autoritățile sanitare susțin că încep să se ocupe locurile în spital. Spre exemplu, Secția de Pneumologie de la Spitalul Județean Mavromati avea marți dimineață toate cele 16 paturi ocupate.
De asemenea, la Secția de Boli Infecțioase din cele 64 de paturi, doar șapte mai erau libere.
Secția de Terapie Intensivă are cinci paturi pentru pacienții COVID, iar patru dintre ele sunt ocupate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024