Viitorul președinte al Consiliului Județean Botoșani, câștigătorul alegerilor din 9 iunie, a vorbit despre responsabilitatea sa în privința problemei cu furnizarea apei în județ.
Anunțul a fost transmis pe una dintre paginile de socializare, unde a explicat că va face demersurile necesare și va găsi soluții pentru a redresa situația cauzată de lipsa apei, la finalul lunii octombrie, când va prelua mandatul.
Redăm mai jos mesajul publicat:
„Citesc toate sesizările din partea dumneavoastră legate de lipsa apei din casele și gospodăriile voastre și vreau să vă comunic și pe această cale că, din păcate, nu pot face nimic pentru a rezolva această problemă. Cel puțin momentan, soluțiile mele sunt doar pe hârtie, și asta pentru că încă nu am nicio putere pentru a interveni.
Începând cu finalul lunii octombrie, odată cu preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean, pot începe să tratez așa cum se cuvine problema care afectează de atâta vreme confortul botoșănenilor.
Lipsa apei în toiul verii este extrem de greu de suportat, o adevărată criză pentru județ, și vreau să înțelegeți că nu sunt deloc indiferent față de aceasta. Nu îmi este deloc ușor să amân această situație, cu atât mai mult cu cât nu este săptămână în care să nu discut soluții cu echipa legate de eșecul companiei de apă, despre care am vorbit deseori și în campanie.
Vă asigur că este în topul priorităților mele și am încredere că vom reuși să redresăm situația dezastruoasă în care se află județul din cauza unui PSD total iresponsabil.”
CLICK aici pentru materialul video
Botoșani: Raiul Mănăstirilor și Sfinților din Moldova, un drum al credinței și istoriei
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Guvernul dă bani la stadioane inclusiv la liga a treia, de Botoșani nu se aude nimic
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Dorinel și-a desființat un jucător după remiza cu FC-ul: A jucat foarte, foarte slab
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
La Suceava e revoluție după schimbarea primarului cu 5 mandate, două șefe date deja afară
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Ce bine că vin alegerile! CNAIR construiește un pod nou peste Siret în locul celui de 91 de ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024