Întruniți în ședința Comisiei de Dialog Social, sindicaliștii de la Botoșani au pus la punct și detaliile unei viitoare întâlniri cu ministrul Muncii Marius Budăi.
Toate sindicatele vor pregăti câte un material cu principalele probleme cu care se confruntă angajații. Documentele vor fi transmise ministrului botoșănean care ar urma să participe și la o ședință cu sindicaliștii vineri, 12 februarie.
Vasile Chiru, președintele Blocului National Sindical (BNS) – Filiala Botoșani a venit cu propunerea ca la respectiva ședință să participe și parlamentarii botoșăneni care fac parte din coaliția de guvernare.
„Cred că ar trebui invitați și parlamentarii (n.r. la ședința de Comisie de Dialog Social) pentru că una spune Ministrul Muncii legat de salarizare, legat de pensie, și alta iar ceilalți de la PNL vin cu alte variante și imposibilitatea de a se acorda aceste drepturi salariale că nu sunt bani, că PIB-ul nu e suficient. Și atunci cred că ar trebui să cunoaștem și părerea parlamentarilor, că ei sunt pe comisii și este mai onorabil decât să vorbim pe la colțuri”,
Vasile Chiru, președintele Blocului National Sindical (BNS) – Filiala Botoșani.
Ideea a fost agreată de reprezentantul Guvernului în teritoriu dar și de ceilalți participanți la ședință.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024