Imaginea unei văcuțe pe o stradă din municipiul Botoșani a încins spiritele pe rețelele de socializare.
Mai mulți participanți la trafic au făcut fotografii, unii au și filmat văcuța, iar reacțiile nu au întârziat să apară.
De la cei care au glumit pe seama întâmplării, până la cei care se arătau revoltați de faptul că șoferii care au fotografiat sau filmat nu au găsit de cuviință să sune la 112, în speranța că proprietarul va reuși astfel să își recupereze animalul pierdut.
Un internaut a avut, însă, o reacție total diferită de a celorlalți, Iulian C. arătându-se deranjat de atitudinea botoșănenilor:
”Cred că este a doua postare pe care o văd, în care zeci de mari oameni ai societății sunt uimiți de un simplu animal. Stau acum și mă gândesc, oare unde sunteți crescuți majoritatea dintre voi de sunteți atât de amuzați doar de o simplă vacă? Ăsta care a făcut poza, oare nu era mai ușor în timpul ăla să suni la poliție și să anunți faptul că un animal umblă dezlegat pe stradă? Botoșaniul nu cred că s-a transformat într-o metropolă ceva, peste noapte, și nu mai există animale decât în fermele îndepărtate de oraș. Poate s-a schimbat orașul atât de mult încât au rămas doar oameni culți, mari intelectuali, oamenii înalți în societate și au dispărut țăranii. Eu zic să reveniți puțin cu picioarele pe pământ și să vă amintiți cum veneați încărcați până în dinți cu sticle de lapte de la bunici, de zici că era epuizare de stoc”, a scris Iulian C. pe Facebook.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Roșcata care l-a fascinat pe Cătălin Bordea: E femeia perfectă
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024