Prezența la Botoșani a urșilor din Liteni – județul Suceava s-a datorat Asociației Arlechino Moldova reprezentată de Marius Pomîrleanu care a avut calitatea de organizator.
Și-au făcut apariția pe Pietonalul Unirii joi, 28 decembrie 2023 de la ora 12:00 fiind deja așteptați de o masă de oameni.
Au oferit botoșănenilor un spectacol mistic în care tradiția străbună s-a întâlnit cu oamenii locului, după cum au anunțat și organizatorii.
„Acești blănoși aduc cu ei sute de ani de cultură tradițională din pitoreasca regiune Liteni -Rotunda, exprimându-și respectul pentru efortul depus de voluntarii Asociației Arlechino Moldova în organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă "Cetatea lui Bucur," desfășurat pe 16 decembrie 2023, în centrul Municipiului București”,
Marius Pomîrleanu, președintele Asociației Arlechino Moldova
Botoșănenii s-au bucurat de spectacolul oferit de urșii suceveni, pietonalul fiind din nou aglomerat de valuri de oameni care au ieșit în stradă. Majoritatea filmau cu telefoanele pentru a păstra amintirea acestei zile dar și pentru a le trimite rudelor din străinătate obiceiurile și tradițiile păstrate acasă.
După spectacolul oferit la Botoșani, urșii s-au îndreptat către orașul Săveni unde au fost așteptați de la ora 14:00.
Un profesor din Botoșani are nevoie URGENTĂ de sânge: Apel din partea fiicei
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Jandarmii din Botoșani au ținut „ora de civilizație” la două licee din județ
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Un oraș din Botoșani, premiul I pentru cele mai frumoase spații verzi din zona Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Amenzi, permise și certificate REȚINUTE de polițiștii botoșăneni după Blocada
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024