Conducerea judeţeană a Uniunii Naţionale pentru Progresul României analizează posibilitatea de a-l da în judecată pe deputatul PDL Stelică Strugaru (foto în mijloc). Acesta este acuzat de liderii UNPR Botoşani că face presiuni asupra membrilor Uniunii din Colegiul Darabani, pe care el a fost ales. „Dl.Strugaru şi-a permis să ameninţe în mai multe rînduri, cu martori, membri UNPR”, a declarat Liviu Câmpanu, vicepreşedinte UNPR. Potrivit acestuia, parlamentarul democrat-liberal încearcă să zădărnicească încercările de construcţie politică ale UNPR din teritoriu prin diverse metode, una dintre acestea fiind presiunile asupra profesorului Dimitrie Zlei, care deţine o discotecă în Hudeşti, despre care v-am informat luni (http://www.botosaneanul.ro/stiri/u-discotec-eful-poli-iei-economice-comisar-de-gard/). „Analizăm să vedem dacă avem posibilitatea noi ca partid să îl dăm în judecată sau dacă trebuie să facă dl.Zlei acest lucru”, a mai afirmat Câmpanu.
Stelica Strugaru a negat toate acuzaţiile aduse de Câmpanu, susţinînd că acesta îşi face campanie electorală deoarece pierde teren pe Colegiul Darabani, unde a fost ales.
ATENȚIE la vinul aflat în proces de fermentare: Recomandările pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Botoșăneanul care trăiește la limita dintre cer și ape: Nu mi s-a părut nimic greu atunci
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Spitalul Județean are manager cu concurs: Singurul candidat, aproape de nota 10
Oana Sava
Oct 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
FC Botoșani a transferat un portar grec de aproape doi metri înălțime - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024