Directorii instituțiilor deconcentrate de la Botoșani au fost convocați joi, 28 septembrie 2023, în ședința Colegiului Prefectural aferentă lunii septembrie.
Pe ordinea de zi, s-a aflat și o informare a activității Casei Județene de Pensii (CJP) în primele opt luni ale anului 2023.
La masa rotundă din sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a stat directorul executiv, Cristina Anton, care a revenit în fruntea Casei Județene de Pensii în luna iulie a acestui an.
Dorohoianca a fost detașată în luna aprilie a anului 2022 în funcția de director general la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție (ANPIS).
Pentru ca mai apoi, în luna iulie a anului 2023, să fie demisă în scandalul „azilelor groazei” în condițiile în care ANPIS este instituția care gestionează solicitările de finanțare ale beneficiarilor centrelor de zi și rezidențiale publice și private.
În toată această perioadă, la conducerea CJP Botoșani s-a aflat Ioan Buzilă.
Revenind la ceea ce s-a întâmplat joi la ședință, Cristina Anton nu a amintit în niciun moment că ea prezintă, de fapt, realizările angajaților din perioada când ea nu era șefă la Botoșani.
S-a mulțumit doar să dea citire materialului pregătit comunicând, printre altele, că la nivelul județului Botoșani se află în evidență un număr de 86.104 beneficiari de drepturi de pensie.
Vezi în documentul atașat materialul citit de directoarea de la Casa de Pensii.
Bilanț Casa de Pensii
Un pas înainte pentru Spitalul Orășenesc Darabani: Suntem pe drumul cel bun
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Tânăr din Botoșani luat în cătușe din Danemarca și adus în țară de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
ACUM: Directorii de școli băgați în ședință
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Sute de echipamente medicale ultraperformante pentru Spitalul Județean
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Guvernul mărește pensiile persoanelor cu dizabilități: CÂND intră în vigoare măsura
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024