Documentația pentru această investiție a fost aprobată de consilierii municipali, după ce a trecut partea de consultare publică.
Noul centru comercial se va construi în locul unei clădiri părăsite la acest moment, situată lângă sediul ISU din strada Ștefan cel Mare.
Actualul imobil urmează să fie demolat și în locul său se va ridica o clădire în care, din anumite surse, urmează să se mute Lidl.
„Practic în locul clădirii Simcos, proprietarul terenului respectiv intenționează să construiască un centru comercial cu parcările aferente. Este vorba despre un teren de 7.854 de mp pe care se va construi acest centru comercial. Suprafața construită la sol este de peste 2.300 mp iar pe restul de teren rămas vor fi construite 112 locuri de parcare. Clădirea existentă va fi demolată și apoi ulterior se va ridica următoarea investiție”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
În comisia de sistematizare a traficului rutier s-a pus în discuție și modul în care se va desfășura circulația.
Proiectantul investitorului a propus amplasarea unui sens giratoriu de dimensiuni foarte mari dar care ar fi strangulat circulația pe centură.
„Investitorul a contactat un proiectant de drumuri, dlui a venit cu trei propuneri fiind aleasă cea mai bună dintre ele, din punctul meu de vedere, astfel încât a rămas liberă centura, deci traficul nu va fi strangulat, iar sensul giratoriu va fi amplasat mai către viitoarea investiție și clădirea ISU”
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Intersecția va fi modernizată și refăcută pe cheltuiala viitorului investitor. De asemenea, nu vor avea de suferit nici autospecialele ISU care pleacă în intervenții.
DETALII despre investiție în linkul de mai jos:
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024