Social-democrata Doina Federovici este una dintre cele mai active parlamentare de la Botoșani, regăsindu-se chiar printre fruntașii din topul întocmit de către Parlamentul României.
Redăm mai jos comunicatul de presă trimis de senatorul PSD Doina Federovici:
Institutele independente de monitorizare a activității parlamentare au publicat al treilea raport IAP (indicele agreat al activității parlamentare) pentru actualul Legislativ. IAP reprezintă o medie ponderată a principalelor activități parlamentare: inițiative legislative (30%), luări de cuvânt (25%), declarații politice (20%), întrebări și interpelări (15%), moțiuni (10%).
Pe parcursul sesiunilor ordinare de la preluarea mandatului și până în prezent, senatorul PSD Doina Elena Federovici se situează pe locul 10 în topul celor mai activi parlamentari din totalul de 554 de senatori și deputați, cu un indice al activității parlamentare de 151,4, acesta însumând 125 de inițiative legislative, 371 luări de cuvânt, 45 declarații politice și 81 de întrebări și interpelări. La nivelul Senatului, vicepreședintele PSD Botoșani se situează pe locul 4 în topul membrilor Senatului și pe locul 2 în topul femeilor senator.
IAP este o completare a monitorizării activității parlamentare și este un instrument util pentru a atrage atenția asupra activității depuse de aleșii poporului în Parlamentul României.
“Perioada de mandat din decembrie 2012 și până în prezent a însemnat muncă intensă, multe provocări dar și realizări de care sunt mândră. Cred cu tărie că unul dintre cele mai importante lucruri pentru un parlamentar este să țină legătura cu cei care i-au acordat șansa să ajungă în legislativ. Obiectivul esențial care mă ghidează este să aduc cât mai multe beneficii botoșănenilor din funcția pe care o ocup.
Activitatea parlamentară a fost și este una cât se poate de transparentă, comunicând câtre cetățeni nu doar prin intermediul audiențelor și deplasărilor săptămânale în teritoriu, ci și prin cele peste 200 de comunicate de presă, puncte de vedere și declarații punctuale pe teme de interes județean.
Pe lângă cele 125 de inițiative legislative din care 29 au devenit deja legi, îmi doresc să precizez că am adus numeroase amendamente, iar cele mai importante dintre acestea au vizat strict problematica județeană:
- Acordarea a 82 tone de combustibil UAT-urilor din județul Botoșani pentru acoperirea consumului suplimentar pe perioada deszăpezirii
- Toate primăriile din județul Botoșani, inclusiv cele ale orașelor care au în componență sate aparținătoare, au primit microbuze școlare
- În urma consultărilor la nivel județean, am susținut în comisia pentru Buget din Senat și fost aprobate amendamentele aduse Codului Fiscal care prevăd scutiri de taxe și impozite pentru părinții copiilor cu dizabilități
Activitatea mea a stat sub semnul preocupării pentru binele semenilor noștri, pentru asigurarea unui climat de siguranță socială, economică și politică în care trăim cu toții.
Am încercat să fac acest lucru prin instrumentele pe care le are la dispoziție un parlamentar, și anume: elaborarea și susținerea de proiecte legislative, întrebări, interpelări, declarații politice, amendamente, participarea la lucrările comisiilor de specialitate, organizarea de întruniri, dezbateri, consultări publice, audiențe.
Vă invit să analizați activitatea mea parlamentară de până acum - www.senat.ro/FisaSenator.aspx?ParlamentarID=9ee8c4fa-82de-42ba-9067-27819e4842b2 - pentru că încurajez transparența, pentru că îmi doresc dialog și apropiere de cei pe care îi reprezint în Parlamentul României.
O parohie din Protopopiatul Dorohoi face pregătiri pentru colinde
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Rapid și-a luat revanșa în Cupa României: FC Botoșani, învinsă pe teren propriu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024