Una dintre cele mai frumoase și apreciate polițiste se zbate între viață și moarte.
Panica la Inspectoratul Judetean de Politie Iasi. Una dintre cele mai frumoase si apreciate politiste se zbate intre viata si moarte dupa un accident stupid. La sfârșitul sâptămânii in jurul orei 9:20 Mihaela Abaza a alunecat pe scarile de la sediul IPJ din Copou si s-a lovit extrem de puternic. Colegii care au vazut scena au incremenit.
La ora 9:21, unul dintre colegii politistei a cerut ajutorul medicilor. Un echipaj de la Ambulanta s-a deplasat la Sediul Inspectoratului Judetean de Politie si a gasit-o pe politista intr-o stare grava. Echipajul medical a incercat sa-i acorde primele ingrijiri medicale, oprindu-i intr-un fel sangerarea si a transportat-o de urgenta la spital. Desi accidentul este unul extrem de grav IPJ Iasi nu a suflat o vorba, insa a cerut sprijin populatiei pentru a dona sange.
"O politista din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi a fost implicata într-un accident, în urma caruia a fost ranita grav, fiind internata într-o unitate medicala. Pentru tratament aceasta are nevoie de sânge din grupa A2 - RH NEGATIV. Pentru a veni în sprijinul colegei noastre, Inspectoratul de Politie Judetean Iasi apeleaza la solidaritatea dumneavoastra si invita pe cei care doresc sa doneze sânge la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Iasi", au transmis politistii ieri, intr-un comunicat.
Politista este in coma, la Spitalul de Neurochirurgie
Mihaela Abaza este ofiter in cadrul IPJ Iasi si are 38 de ani. Acum se afla internata la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi, iar medicii sunt rezervati in ceea ce priveste sansele sale de recuperare. In urma cazaturii Mihaela Abaza a suferit o plaga craniana si un hematom intercerebral si a pierdut foarte mult sange, intrand intr-o coma severa. Imediat dupa ce a ajuns la spital ea a suferit o interventie chirurgicala.
Ieri politista era in coma de gradul doi, iar medicii care o ingrijesc au observat o mica ameliorare a starii sale de sanatate. Cu toate acestea, nu s-au putut pronunta in ceea ce priveste sansele sale de vindecare. In urma unor astfel de cazaturi, omul poate ramane cu sechele grave, insa totul difera in functie de organism. Politista s-ar fi rostogolit de mai multe ori pe scari. Unii spun ca i s-ar fi facut rau, iar altii spun ca s-ar fi impiedicat. Cert este ca acele scari sunt din beton si sunt destul de abrubte.
Acum, colegii ei urmeaza sa demareze o ancheta deoarece, este vorba despre un accident petrecut la locul de munca. Mihaela Abaza are nevoie de sange. Dupa interventia chirurgicala medicii i-au facut transfuzii, insa inca mai are nevoie. Mihaela Abaza este cunoscuta printre politisti drept un profesionist desavarsit si un bun coleg. Acum medicii depun eforturi mari pentru ca politista sa aiba o noua sansa la viata. Conducerea IPJ trebuie sa raspunda insa de ce nu a facut public acest accident, cazatura Mihaelei Abaza incadrandu-se in categoria accidentelor de munca. (Sursa: Bzi)
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Pro Car Chiptuning Solutions SRL
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024