Tratamentul aparte de care par să se bucure taximetriștii a primit duminică seară o nouă confirmare.
De aceasta dată isprava s-a consemnat chiar în mijlocul Parcului Mihai Eminescu, acolo unde un șofer de taxi a intrat cu mașina ca pe stradă.
Aceasta n-a părut deloc stingherit de faptul că la acea oră în grădina publică a orașului se aflau sute de copii.
Marius Chirilă, unul dintre botoșănenii care se aflau prin zonă, a surprins automobilul în timp ce rula prin parc și a postat filmul pe grupul de Facebook RADAR BOTOSANI OFICIAL (Control trafic).
Imaginile au stârnit mânia internauților, care l-au făcut în toate felurile pe conducătorul auto.
Uneori, când staționează aiurea și blochează circulația, taximetriștii se justifică prin faptul că ”acolo trebuia să aștept clientul”, însă nici măcar aceste pretext nu mai poate să seta în picioare în acest caz.
CLICK PENTRU VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ANUNŢ Primăria Botoșani privind noile hotărâri adoptate în cadrul ședințelor Consiliului Local
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Marius Croitoru, OUT de la FCU Craiova, Adrian Mititelu: Lucrurile nu merg bine
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Declarația zilei 28 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 28, 2024
Oana Sava
Oct 28, 2024