Dosar penal și amendă pentru un tânăr dornic de „senzații tari”.
La data de 7 ianuarie 2024, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizați de către un echipaj al Inspectoratului Județean de Jandarmi cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Botoșani, conducătorul unui autoturism efectuează derapaje controlate și pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului au observat un autoturism, al cărui conducător auto a adoptat un comportament agresiv în trafic, prin efectuarea, în mod repetat, de derapaje controlate. Mai mult decât atât, în timpul derapajelor, conducătorul auto a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un indicator rutier, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.
A fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr, de 22 de ani, din municipiul Botoșani, care avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată din luna noiembrie 2023.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, pentru derapaje controlate, iar pentru faptul că a condus fără drept a fost întocmit dosar penal.
Produsul preparat în Botoșani care a cucerit Europa: Este făcut după o rețetă secretă
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
O tânără din Botoșani care face furori în lumea mondenă din capitală condamnată de instanță
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Gabriela Erdic
Sep 21, 2024
Atmosferă vibrantă cu zeci de elevi, profesori și activiști de la Botoșani
Gabriela Erdic
Sep 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024