De aproximativ trei luni de zile, un tânăr social-democrat este coordonatorul Agenției Teritoriale Nord – Est din cadrul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC).
Mircea Magdalena (foto jos) a fost numit pe funcția de conducere a ANRSC Botoșani din 1 octombrie 2019 când l-a înlocuit pe Bogdan Panțîru, fostul șef al acestei instituții.
„A fost o reorganizare la nivel central în care a fost schimbat dl Panțîru și am preluat eu conducerea instituției. A fost o decizie a președintelui ANRSC, Ionel Tescaru”,
Mircea Magdalena, coordonator Agenția Teritorială Nord - Est
Mircea Magdalena lucrează în această agenție din noiembrie 2018, el promovând un concurs pentru postul de expert în organigrama unității. După aproximativ un an de zile, în octombrie 2019, a fost detașat pe funcția de conducere, până la organizarea unui concurs.
Care în actualul context politic probabil va fi urgentat.
Tânărul coordonator este membru al PSD Botoșani din 2010, fiind membru în Biroul Politic al Organizației Locale a partidului.
Are 32 de ani și a absolvit Facultatea de Științe Politice la Sibiu, iar în paralel a făcut și Facultatea de Drept la Universitatea Danubius. Deține un master la Universitatea Lucian Blaga, specializarea Promovarea Securității prin Relații Internaționale, Sibiu.
A lucrat în primă fază în domeniul asigurărilor, din 2010 până în 2014, iar în perioada 2016 – 2018 la cabinetul parlamentar al senatorului Doina Federovici, de unde ulterior s-a angajat la ANRSC.
„Am avut afacerea mea, am fost administrator. Am lucrat la cabinetul dnei senator Doina Federovici, m-am angajat aici la 1 noiembrie 2018 și din octombrie 2019 am fost numit coordonator. Aici la nivel de agenție, principala noastră activitate este de monitorizare și control și avem în subordine șase județe”,
Mircea Magdalena, coordonator Agenția Teritorială Nord - Est
Agenția Teritorială Nord –Est are în subordine județele Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Vaslui și Neamț
„Nu avem birouri în fiecare județ, aici suntem toți. Cei din alte județe fac sesizări și totul se face electronic, iar controalele sunt făcute în teritoriu, facem echipe de control”,
Mircea Magdalena, coordonator Agenția Teritorială Nord – Est
În Agenția de la Botoșani lucrează 6 angajați.
În calitate de coordonator al ANRSC Botoșani, Mircea Magdalena are un salariu net de 3.000 de lei. Soția sa lucrează la Zona Metropolitană Botoșani.
Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – ANRSC este instituție publică de interes national, cu personalitate juridică, având ca obiect principal reglementarea, monitorizarea și controlul la nivel central al activităților din domeniul serviciilor comunitare de utilități publice aflate în sfera sa de reglementare, în conformitate prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024