Polițiștii din cadrul Biroului Rutier, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 28 de ani din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 4 iunie 2020, a condus un autoturism pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice, 0,68 pe aparatul etilotest.
Mai mult de atât, tânărul a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Întrucât s-a sustras urmăririi penale, a fost identificat și condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere, pe data de 10 iunie 2020, ocazie cu care față de acesta, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.
În cursul zilei de astăzi, va fi prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Evenimentul rutier a avut loc în seara zilei de 4 iunie, în jurul orei 19:30, la intersecția străzilor Calea Națională cu Grivița.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Marcel Ciolacu a promis stadion la Botoșani, după ce l-a înțepat puțin pe Iftime – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Militar din Botoșani, cel mai bun trăgător la categoria soldați gradați profesioniști
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024