Un eveniment rutier care s-a petrecut ieri dimineaţă pe drumul naţional 29, la ieşirea din municipiul Suceava, în zona cartierului Tinereţii de pe Dealul Mănăstirii, a dat peste cap întreg traficul rutier, potrivit Monitorul de Suceava.
Din cauza ploii şi a condiţiilor meteo dificile, şoferul unui camion cu remorcă, angajat al unei firme din Marginea, nu a mai putut controla autoutilitara. Potrivit declaraţiilor pe care le-a oferit poliţiştilor, şoferul a menţionat că la un moment dat remorca plină cu pavele a intrat pe acostament şi a început „să danseze”. Rezultatul a fost unul previzibil, remorca s-a răsturnat, iar pavelele s-au împrăştiat pe o rază destul de mare. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Maşina şi-a putut continua drumul spre Botoşani, acolo unde trebuia să descarce pavelele, după ceva mai mult de o oră. În tot acest interval, traficul auto spre şi dinspre Suceava s-a derulat cu greutate, alternativ pe o singură bandă de mers, şi asta pentru că sensul de circulaţie spre Botoşani era ocupat de remorca răsturnată. Pentru acest eveniment, şoferul a fost sancţionat cu avertisment pentru că nu a adaptat viteza de mers la condiţiile de trafic.
CITEȘTE: Un tractorist de ocazie a cules un dosar penal, după o întâlnire cu Poliția în trafic
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024