Și nu este vorba despre vreo glumă.
Iar cel care ar putea avea în gestiune această sumă, de aproximativ 95 milioane de lei noi este inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Gabriel Hîrtie.
La acest moment există o intenție să fie transferată plata drepturilor salariale din sistemul educațional de la Botoșani, de la Primărie la Inspectoratul Școlar.
”Noi avem un exemplu în țară și e corect. Profesori sunt peste tot. Iar profesorii sunt plătiți din bugetul Ministerului Educației Naționale care ne transferă sumele și noi îi plătim. Acum e foarte bună ideea să nu ne mai încarce pe noi cu toate sumele astea, pentru că plata profesorilor și a tuturor celor din educație înseamnă mai bine de jumătate din bugetul municipiului”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Peste 200 de milioane de lei noi a fost bugetul total al Primăriei Botoșani, însă poate fi considerat majorat în mod artificial.
”Așa o să se spună. Ia uite, ce buget mare ai tu la Botoșani. Nu. Dacă mai bine de jumătate se duce doar pentru plata profesorilor”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
În cazul în care salariile profesorilor și a personalului auxiliar vor fi plătite prin Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), municipalitatea se va ocupa doar de partea de utilități și de reparații.
Acest lucru se dorește să fie aplicat și la cultură, unde salariile să fie transferate la ministerul de resort.
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024