Un accident rutier a avut loc miercuri, în jurul orei 22.00.
La data de 8 martie 2017, în jurul orei 22.05, A. E. de 17 ani, din comuna Corni, judeţul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe DC 55B, în localitatea Vorona Mare, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasarea, împrejurare în care autovehiculul a intrat în coliziune cu un cap de pod.
Cercetările efectuate au stabilit că minorul şi-a însuşit autovehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, profitând de neatenţia proprietarului şi de faptul că autovehiculul era neasigurat şi cu cheile în contact. În urma producerii accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a unei minore de 17 ani, pasageră in autoturism pe locul din dreapta față.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv penrtru care a fost condus la Spitalul judeţean Botoșani unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, conducerea unui vehicul, sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul, fără permis de conducere şi furtul în scop de folosință.
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Lupta partidului AUR împotriva consecințelor acțiunilor oamenilor politici din Romania
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
O nouă avertizare meteo: COD GALBEN prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024