Supărat de locul pe care l-a primit, cu titlu gratuit, la meciurile pe care le dispută FC Botoșani pe Stadionul Municipal, un consilier renunță la abonament.
Ioan Brînzei este cel care a ridicat această problemă pe care a catalogat-o ca fiind mai mult ”o problemă personală”.
În primă fază, decanul de vârstă al PSD a apreciat poziția din clasamentul Ligii 1 a echipei fanion a județului și rezultatele excelente pe care le are FC Botoșani la acest moment, o premieră de la promovarea în prima ligă.
Mai apoi s-a plâns de abonamentul primit gratuit.
”Am un loc la una din porți. Nu știu dacă ceilalți sunt în aceeași situație, dar după mine, având în vedere că am ajutat la această asociere mai mult decât alții, mi se pare că nu prea e în regulă. În aceste condiții, probabil la anul mi se dă loc la peluză. Dar în aceste condiții, o să returnez abonamentul și prefer să îmi cumpăr bilet”,
Ioan Brînzei, consilier local PSD
Eugen Țurcanu a intervenit ironic: ”Nu pot să nu remarc, că pentru un purice, aruncăm cojocul, echipa trebuie susținută indiferent de condiții”.
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024