Primarul unei comune din judeţul Botoşani atrage atenţia asupra vechimii parcului de microbuze pentru transportul elevilor aflat la dispoziţia autorităţilor locale.
Primarul din comuna Corlăteni, Costel Gavril, susţine că majoritatea mijloacelor de transport şcolar are o vechime mai mare de zece ani şi nu mai prezintă siguranţă în exploatare, scrie Evenimentul.
„Eu am în comună două microbuze. Unul de 12 ani şi unul de 15 ani, unul la şcoală şi unul la Primărie. Am luat decizia ca din toamnă să nu mai folosesc microbuzul de 15 ani de la Primărie, pentru că nu vreau să pun în pericol viaţa elevilor. Dacă se întâmplă ceva, primarul este cel care răspunde. Nu putem să mai mergem aşa, sperând că nu se va întâmpla nimic,
a afirmat Gavril.
Primarul din Corlăteni susţine că a făcut nenumărate apeluri la Inspectoratul Şcolar Judeţean, Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean pentru identificarea de soluţii pentru achiziţia în regim de urgenţă de noi microbuze şcolare, însă demersul său a rămas fără rezultat.
El consideră că lipsa unor microbuze şcolare sigure va pune în pericol funcţionarea sistemului de învăţământ din mediul rural, în condiţiile în care elevii din satele aparţinătoare trebuie transportaţi cu mijloace de transport sigure către unităţile de învăţământ la care sunt arondaţi.
(Sursa foto - Digi 24)
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024