Ca şi anul trecut, momentul culminant al manifestărilor dedicate poetului nepereche s-a consumat la Casa Tineretului, în condiţiile în care Teatrul Mihai Eminescu este în continuare o ruină.
Acolo are loc la această oră Gala de decernare a premiilor Opera Omnia şi Opus Primum.
În urmă cu foarte puţine minute a fost anunţat câştigătorul primei distincţii, în persoana poetului Liviu Ioan Stoiciu, căruia i-a fost decernat premiul pentru întreaga activitate.
El a fost ales dintr-o listă care a mai cuprins alte şase nume: Constantin Abăluță, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Ioan ES Pop şi Matei Vișniec.
Ca o bună parte a altor laureaţi şi Liviu Ioan Stoiciu face parte din generaţia optzeciştilor. Născut în comuna Dumbrava Roşie din judeţul Neamţ, a debutat în 1977, iar în cei peste 40 de ani de carieră a publicat romane, teatru şi peste 20 de volume de poezii.
În trecut a obţinut mai multe alte premii, precum:
Premiul pentru Debut-Poezie al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 1980 (La fanion, Editura Albatros);
Premiul pentru Poezie al USR pe anul 1991 (Poeme aristocrate, Editura Pontica);
Premiul pentru Dramaturgie al USR pe anul 2005 (Teatrul uitat, Editura Muzeul Literaturii Române);
Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pe anul 1996 (Singurătatea colectivă, Editura Eminescu).
DESCARCĂ GRATUIT APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024