În cursul lunii februarie 2023, în domeniul Relaţii de Muncă, au fost efectuate 107 controale la un număr de 107 angajatori, verificându-se totodată și cazurile de muncă nedeclarată.
Au fost constatate 90 deficienţe, pentru care au fost dispuse 90 de măsuri şi au fost aplicate 8 sancţiuni contravenționale , din care două avertismente și 6 amenzi în valoare totală de 54.000 lei.
În cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă, în cursul lunii februarie 2023, au fost eliberate 2.080 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 16 adeverinţe, în baza documentelor existente în arhiva inspectoratului de muncă, 83 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 26 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.
Totodată au fost preluate la sediul inspectoratului de muncă, un număr de 279 de registre electronice de evidenţă a salariaţilor.
În ceea ce privește interacțiunea directă cu cetățenii și problemele pe care aceștia le-au reclamat, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în luna februarie 2023, au fost înregistrate 37 de petiții, din care 6 au fost redirecționate către alte instituții.
Motivele cele mai des întâlnite ale acestora au fost:
-13-neacordare salarii, 9-neeliberarea documentelor pentru încetarea activității, 4-neacordare concediu odihnă, 4-concediere nelegală, 3-neplată ore suplimentare, 3-agresiune verbală, 2-program lucru, 2-normă de muncă, 2-neacordare tichete de masă, 2-rețineri salariale, 5-alte sesizări.
În domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă, în cursul lunii februarie 2023, s-au desfăşurat următoarele activităţi:
- au fost efectuate controale la un număr de 56 agenţi economici, au fost constatate 78 neconformităţi şi au fost dispuse 92 de măsuri, fiind aplicate 4 amenzi în valoare de 29.000 de lei și 67 avertismente;
- 8 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori către inspectoratul teritorial de muncă;
- 2 evenimente au fost cercetate de angajatori și avizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă;
- 1 eveniment comunicat de Inspectoratul Teritorial de Muncă către Inspecția Muncii;
- 1 eveniment cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă și avizat de Inspecția Muncii;
- au fost înregistrate 3 persoane accidentate în accidente de muncă, 2 cu incapacitate temporară de muncă și 1 mortal.
Cele mai des întâlnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost:
- necomunicarea, de indată, a unui eveniment în care a fost implicat un lucrător angajat;
- neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională precum și măsurile de prevenire;
- lipsa modificărilor tehnice în utilizare pentru echipamente de muncă sub incidența ISCIR
- neinstruirea lucrătorilor cu informații concrete privind modul corect de manipulare a maselor;
- lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională;
- neasigurarea verificării de către angajator a aplicării prevederilor legale SSM , inclusiv la utilizarea echipamentului individual de protecție;
- neinstruirea lucrătorilor la angajare;
- neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM Botoşani, în cadrul domeniilor Sănătate şi Securitate în Muncă şi Relaţii de Muncă în cursul lunii februarie 2023 este de 83.000 lei.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024