Continuă controalele la Botoșani.
În perioada 20-21 februarie 2021, polițiștii botoșăneni, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19 în rândul populației și pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, cât și în mijloacele de transport în comun.
Astfel, pe raza județul au fost organizate 16 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 170 de locații de interes.
În urma neregulilor constatate echipele de control au aplicat 154 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 38.000 de lei, dintre acestea 112 sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jocurile video vor deveni materie opțională în licee: Decizia a fost luată de Ministerul Educației
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Artizanul (ne)cunoscut al României care s-a stins la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
O parohie din Protopopiatul Dorohoi face pregătiri pentru colinde
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024