Experiența companiei înglobează sute de proiecte finalizate pe linia identificării soluțiilor tehnice, a producerii și montării unor sisteme și dispozitive necesare realizării unor obiective de investiții majore din România.
O delegație a companiei Hidroplasto a demarat lucrările de montare a rosturilor de dilatație pe DJ 118B Strugari – Răchitiș, din județul Bacău, contribuind astfel la realizarea unei investiții majore în infrastructura rutieră, în valoare de peste 34 de milioane de lei.
Compania implementează un sistem agrementat tehnic, utilizând profile fabricate după rețetă proprie, certificate de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Construcții. Urmare a celor 17 ani de experiență, calitatea produselor Hidroplasto este apreciată ca punct de referință pe piața din România.
„Echipa mobilizată în teren operează păstrând standardele de calitate datorită cărora compania și-a câștigat statutul de partener de încredere. În curând, locuitorii acestei zone se vor bucura de condiții de circulație care corespund exigențelor de confort și siguranță. Durabilitatea și sustenabilitatea sunt principii de la care nu facem rabat, iar satisfacția beneficiarilor este cea mai mare reușită pe care o putem îngloba în portofoliul nostru", a declarat Cătălin Silegeanu, directorul general al Hidroplasto.
Experiența companiei înglobează sute de proiecte finalizate pe linia identificării soluțiilor tehnice, a producerii și montării unor sisteme și dispozitive necesare realizării unor obiective de investiții majore din România. Hidroplasto este unică în România datorită caracterului prolific, dar și capacității de reinventare. În anul 2017, compania a fost distinsă în cadrul Conferinței Internaționale EURO-Construcții cu Trofeul de Excelență pentru inovație în tehnologie, certificând-se astfel sustenabilitatea, orizontul prosper al brand-ului și statutul de firmă-etalon pentru viitorul construcțiilor din România.
(Comunicat Cătălin Silegeanu)
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024