Situație mai puțin obișnuită la Botoșani, unde un consilier juridic a deschis patru acțiuni în instanță cu pretenții financiare, tocmai împotriva persoanei care-i semnează statele de plată.
Evident că o asemenea situație are loc în sistemul bugetar. Iar respectivul consilier juridic lucrează la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”, instituție căreia, conform fișei postului, ar trebui să îi apere și să îi reprezinte interesele.
Femeia care ocupă postul de consilier juridic pentru că așa este prevăzut în organigramă pare să fie preocupată mai degrabă de propriile interese decât de ale instituției unde lucrează.
Are deschise patru procese prin care solicită un spor de condiții vătămătoare, întrucât ar lucra într-un mediu cu factori de risc.
”Litigiile sunt în nume propriu, pentru condiții vătămătoare. Sunt condiții vătămătoare, stabilite prin buletine de expertizare, nu sunt condiții pe care le stabilim noi, și ea consideră că trebuie să aibă sporul care nu s-a acordat pentru că a apărut o Ordonanță de Guvern la finele anului 2018, prin care sporurile se mențineau la nivelul lunii decembrie 2018. Ea neavând spor nu îl are în 2019 și a mers în instanță. Sunt și alții care nu au spor, dar ea a mers pentru sine”,
Ala Sainenco, director Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu
Acest spor reprezintă 15% din valoarea salariului de bază, ceea ce ar însemna un plus de 300 de lei la salariu.
Pentru că există un conflict de interese, iar jurista de la Memorial are dublă calitate, conducerea unității a solicitat aprobare de la Consiliul Județean pentru contractare de servicii juridice. Pentru asistența juridică din exterior s-a solicitat suma de 3.000 de lei.
Nu este prima dată când Memorialul Ipotești contractează servicii juridice pentru a se apăra de... propriul jurist.
Peste 17.000 de botoșăneni își primesc indemnizațiile de la stat: Anunțul Agenției de Plăți
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Vot la PSD pentru lista candidaților la parlamentare, răzvrătiții loviți de muțenie
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024
Puștan de 19 ani amendat cu 1.000 de lei de polițiști după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024