Cel care a anunțat trecerea în rezervă a tânărului subofițer a fost tocmai inspectorul șef Cristian Boariu, cel care conduce Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani.
Claudiu Ștefan Ciprian și-a dat demisia din Jandarmeria Botoșani după 3 ani, 10 luni și 8 zile de activitate iar la noapte se va afla în trenul care merge spre București.
Tânărul a fost admis la Academia de Poliție trecând cu brio toate probele eliminatorii dar și cea scrisă sau interviul și a fost acceptat în această structură, având un viitor strălucit în față.
„Pentru mine personal este un exemplu de «așa, da». A fost o surpriză pentru mine și îi urăm mult succes”, a arătat Cristian Boariu, șeful Jandarmeriei Botoșani.
Claudiu Ștefan Ciprian este considerat un exemplu de majoritatea colegilor jandarmi.
Examenul de admitere la Academia de Poliție este unul extrem de dificil iar concurența acerbă, în unele cazuri fiind și 11 candidați pe un singur loc, conform istoricului instituției. Volumul materiei care trebuie asimilată este covârșitor chiar și pentru cei mai buni dintre candidați, unii încercând chiar și doi, trei ani la rând să fie admiși.
Roți blocate și mașini RIDICATE de polițiștii locali: Șoferi amendați pe capete
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
ALERTĂ în această seară: Botoșănean rătăcit căutat de o armată de oameni, l-a găsit STS-ul
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Marius Budăi a transmis tranșant de ce botoșănenii trebuie să voteze masiv PSD – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024