O nouă oportunitate pentru unii producători din Botoșani.
Un investitor american este interesat să importe usturoi din România. Acesta și-a trimis câțiva reprezentanți și la Botoșani, respectiv la Copălău.
„Am mers împreună cu autoritatea locală, am vizitat două trei exploatații cu usturoi. Urma să ia o decizie pentru a colabora cu cei de acolo. Am înțeles că fac un studiu comparativ cu usturoiul din China. Eu le-am explicat că aici, nu avem o zonă masivă de usturoi, avem usturoiul de Copălău. Noi nu promovăm usturoiul ca și cultură, ci noi promovăm usturoiul de Copălău. Ar fi o oportunitate, s-ar dezvolta zona și mai mult. Se pare că toate demersurile noastre se vor concretiza până la urmă într-o asociație. Încep să cred că munca noastră dă rezultate.”,
a declarat Cristian Delibaș, directorului Direcției Agricole Botoșani
Directorul DAJ susține că de la an la an suprafețele în acea zonă cresc. De altfel, se organizează întâlniri și la ministerul Agriculturii pentru că s-a deschis un grup de lucru la nivel național pe această cultură.
Salvatori ai celor mai mici vieți: Aparatură de ultimă generație pentru nou-născuții din Botoșani
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024