Nici bine nu s-a instalat noul primar că au și început solicitările financiare. Iar una dintre acestea vine de la o unitate cu peste 130 de salariați, majoritatea dintre ei plătiți cu salariul minim pe economie.
Directorul de la societatea de transport Eltrans a venit la Primărie cu o solicitare de majorare a subvenției pe care o acordă Consiliul Local.
Iar motivul este unul cât se poate de simplu și anume, că de la data de 1 iulie a fost majorat salariul minim pe economie, ceea ce înseamnă că socotelile de la începutul anului nu se potrivesc cu cele de acum.
”Având 80% dintre salariați care sunt plătiți sub minimul pe economie, este un efort financiar mai mare. Am solicitat de la Primărie încă 5 lei pentru fiecare pensionar, adică 40 de lei de la 35. Costul total al unui abonament este de 65 de lei, diferența fiind suportată de societate. Deocamdată suntem în discuții, urmează să înaintăm proiectul în dezbatere publică și ulterior să fie discutat în Consiliul Local”
Paul Șmit, director general SC Eltrans SA
În jur de 9.000 de abonamente pentru pensionari a eliberat Eltrans anul acesta. (G.E.)
Angajatori din Botoșani, întâlnire cu inspectorii de muncă la sediul ITM: CE s-a discutat
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Laborator performant inaugurat în ultima zi de președinte a Doinei Federovici – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024
Polițiștii botoșăneni i-au vizitat pe elevii unui liceu din județ în „Săptămâna Altfel”
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un nou drum județean intră în proces de modernizare
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Preot din Botoșani, despre costumele de Halloween: Este ceva anticreștin
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024