A fost elaborată o propunere legislativă în acest sens.
Pro România a anunțat luni, 27 aprilie, înregistrarea unui proiect de lege care garantează reprezentarea în instanță a victimelor violenței domestice și înăsprește pedeapsa acordată agresorilor pentru nerespectarea ordinului de protecție.
Potrivit proiectului, pedeapsa pentru agresorii care încalcă ordinul de protecție crește de la minimum o lună și maximum un an, la minimum șase luni până la maximum cinci ani.
Propunerea legislativă a fost elaborată de deputatul Pro România Gabriela Podașcă, alături de coordonatorul Departamentului pentru Egalitate de Șanse Pro România, Anca Bălășoiu, și cu susținerea altor parlamentari ai formațiunii, Mihaela Huncă și Oana Vlăducă.
"Pentru victimele violenţei domestice, izolarea la domiciliu transformă casa într-un mediu de risc. În loc să fie protejate, ele sunt la mâna agresorilor, iar statul încă nu a luat măsuri pentru stabilirea unui climat de siguranţă. Am trimis, astăzi, o scrisoare Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse (ANES), în care am recomandat implementarea urgentă a unor măsuri de sprijin pentru victime. În paralel, am iniţiat aceste modificări legislative care sprijină reprezentarea victimelor în instanţă, pentru că introducem obligativitatea acordării unui avocat din oficiu, în situaţia în care persoana în cauză nu îşi poate permite unul",
a afirmat Gabriela Podaşcă, conform unui comunicat al Pro România.
Proiectul legislativ, care are la bază consultări cu organizaţii nonguvernamentale din domeniu, a fost transmis şi ANES.
În scrisoarea adresată conducerii ANES, reprezentanții PRO România au recomandat crearea unor sisteme de alertă în farmacii, care să poată fi utilizate de victimele violenței domestice, transformarea unor hoteluri în spații de găzduire, consiliere și suport, identificarea de finanțări care să susțină construcția de centre noi, susținerea de alocări bugetare corecte per județ și extinderea echipelor de specialiști, implementarea de campanii de informare și conștientizare care să ajute cetățenii să acționeze corespunzător în relația cu victime ale violenței și susținerea furnizorilor privați de servicii sociale, scrie Antena 3.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sergiu Bălășcău
Nov 01, 2024
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024