La seria interpelărilor s-au înscris preponderent consilierii locali PNL care au ridicat mai multe probleme pe care le-au preluat de la cetățeni.
Maricel Maxim, spre exemplu, susține că a fost chemat de mai mulți botoșăneni pe două străzi din municipiul Botoșani, după o ploaie. Și povestește că a avut senzația că a călătorit în timp.
„Am avut o serie de întâlniri cu cetățeni care locuiesc în municipiul Botoșani pe strada Hatman Arbore, în spatele mănăstirii Popăuți și pe strada Aluniș în cartierul Tulbureni. M-au invitat într-o zi ploioasă și vreau să vă spun că acolo m-am trezit în timp cu 100 de oameni în urmă. Mă refer la starea drumului care este de pământ, după cum știți, și rugămintea acestor cetățeni este de a duce cel puțin piatră spartă acolo până vor fi reabilitate și modernizate aceste străzi”,
Maricel Maxim, consilier local PNL
A primit răspuns pe loc, în ședință de la primarul Cosmin Andrei care i-a transmis că a avut o intervenție încă din mandatul trecut când edil șef era colegul de partid al lui Maricel Maxim, cel puțin pentru partea neasfaltată din strada Hatman Arbore.
„Strada aceasta a fost propusă spre reabilitare încă din mandatul trecut, chiar eu am avut un amendament prin care am propus ca diferența de stradă neasfaltată să intre la finanțare și nu s-a întâmplat. Voi face din nou acest lucru, cu convingerea că de această dată tronsonul pe care-l cunosc și cetățenii cu care am vorbit, vor avea parte de condiții mai bune”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Într-adevăr, în municipiu există mai multe străzi care sunt parțial asfaltate. În aprilie 2019, la votarea bugetului, grupul PSD a inițiat un amendament prin care a alocat o sumă de 120.000 de lei pentru reabilitare și modernizare pe strada Hatman Arbore, pe tronsonul neasfaltat: ACUM: Consilierii locali votează bugetul orașului, PSD-iștii au amendat proiectul cu 1,6 milioane de lei - INVESTIȚIILE propuse
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Salvatori ai celor mai mici vieți: Aparatură de ultimă generație pentru nou-născuții din Botoșani
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024