Este unul dintre cei mai citiți prozatori români, atât în țară cât și în străinătate, i s-a ecranizat o carte la scurt timp după ce a văzut lumina tiparului, a ajuns director la o instituție de prestigiu, iar acum intră și în politică.
Scriitorul Dan Lungu, născut în Botoșani, directorul Muzeului Literaturii Române (MLR) Iași, va candida pe listele pentru Senat din partea formațiunii politice Pentru Iași. Practic, Lungu va fi reprezentantul Uniunii Salvați România (USR), formațiune sub aripa căreia vor candida cei de la Pentru Iași.
"M-am hotarât: candidez! Nu-mi vine nici mie a crede că am luat această decizie. Când a venit propunerea celor de la Pentru Iași, am fost luat prin surprindere, fiindcă știu că pentru a accede la asemenea poziții, de regulă, se prestează multă muncă în folosul partidului. Eu m-am trezit cu o echipă de oameni faini, care mi-au spus: ne place ce faci și ce se vede în urma ta, hai cu noi! Cu unii dintre ei mai lucrasem în alte proiecte culturale și-i cunoșteam, profesioniști și serioși, dar pe alții îi vedeam prima dată. Mi-a luat mai puțin de 24 de ore să mă hotărăsc",
Dan Lungu, scriitor.
Profesor universitar, acesta este unul dintre promotorii Muzeului Comunismului care se încearcă de câțiva ani a se amenaja la Botoșani într-o fostă hală de la CET.
CLIPUL ZILEI: Doina Federovici și-a prezentat echipa cu care „atacă” Parlamentul României
Oana Sava
Oct 15, 2024
Percheziții la Botoșani cuȘAPTE persoane reținute de polițiști și amenzi de 90.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Vești de la Județ cu drumul de mare viteză Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024