Accident de circulație produs duminică, 13 martie 2016, în jurul orei 11:30, pe strada Ștefan cel mare din Dorohoi, lângă sediul Miracom, scriu reporterii de la Dorohoinews.
Din primele cercetări se pare că Vasile I., în vârstă de 43 de ani, din Cotârgaci, circula cu un autoturism Cielo pe strada Șefan cel Mare, iar în apropierea sediului Miracom acesta a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina în gardul unei case. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, care a constatat cele întâmplate și a continuat cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului. În urma impactului nu s-au înregistrat decât pagube materiale, respectiv avarierea autoturismului și distrugerea gardului. Vasile I., șoferul autoturismului, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Digitalizarea a ajuns și într-un birou de la Poliție: NOILE modificări – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024