Bărbatul era infectat cu virusul și s-a tratat acasă.
Un bărbat în vârstă de 70 de ani din localitatea Drăguşeni, judeţul Botoşani, a decedat în urma unei supradoze de Paracetamol, medicament pe care îl lua pentru a se trata acasă de COVID-19.
Bărbatul intrase în comă profundă, iar membrii familiei au sunat la ambulanţă.
El a fost transportat la secţia exterioară din oraşul Săveni a Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’, iar de acolo a fost transferat la Botoşani, fiind internat la ATI, scrie RadioIași.
Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei, bărbatul prezenta, la internare, insuficienţă multiplă de organe, printre care şi insuficienţă hepatică, care a grăbit decesul:
„Pacientul prezenta, din declarațiile familiei, de mai bine de o săptămână, simptome respiratorii (dureri toracice, tuse, febră). Tot din declarațiile familiei, bărbatul lua un tratament, printre care Paracetamol, un gram la 4 ore, timp de mai multe zile. Starea lui s-a agravat vineri, când familia a solicitat ambulanța. După internarea pe secția de Terapie Intensivă pacientul a prezentat un stop cardio-respirator, s-au încercat manevre de resuscitare, ulterior decedând. A fost testat pe ambulanță cu testul antigen și a ieșit pozitiv. Și testul PCR efectuat în Unitatea de Primiri Urgențe a ieșit pozitiv. Urmează o anchetă desfășurată de Direcția de Sănătate Publică Botoșani, iar în urma acesteia, sâptămâna viitoare vă vom da alte detalii.”
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.
Medicii atrag atenţia că tratarea la domiciliu a unor boli, fără consultarea medicului de familie, este contraindicată, iar o astfel de decizie poate avea efecte foarte grave.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024