Polițiștii botoșăneni continuă cercetările în acest caz.
Sâmbătă, 16 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de tânăr, de 19 ani, din aceeași localitate.
Întrucât tânărul avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul Drug Test, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța cocaină. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024
Instrucțiuni pas cu pas pentru montarea anvelopelor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024