Un bărbat în vârstă de circa 30 de ani este căutat de pompierii arădeni, după ce s-ar fi înecat în râul Mureş, în vreme ce un tânăr în vârstă de 19 ani, alături de care acesta se scălda, a reuşit să iasă singur din apă, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Evenimentul a avut loc în zona Podului Traian din municipiul Arad, unde se află şi plaja privată a unui cunoscut hotel, transmite corespondentul Mediafax. Surse din rândurile echipelor de căutare spun că cei doi bărbaţi, care sunt muncitori din Botoşani angajaţi la o companie din Arad, au intrat în Mureş pentru a se scălda, martorii sunând la 112, după ce nu i-au mai putut vedea.
Până la ajungerea pompierilor din cadrul ISU Arad, unul dintre cei doi a reuşit să iasă la mal. La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii continuau căutările celei de a doua persoane.
"În momentul sosirii echipajului SMURD, un băiat în vârstă de 19 ani, în stare stabilă, era la marginea apei, ieşit din râul Mureş. A fost preluat de către echipajul SMURD, i s-au acordat îngrijiri medicale, în primă fază, iar apoi a fost predat către un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru transport la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Echipajul de căutare cu barcă continuă misiunea pe râul Mureş pentru căutarea celui de-al doilea bărbat, posibil înecat, din declaraţiile tânărului, un bărbat de aproximativ 30-35 de ani", a declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.
El a adăugat că misiunea de căutare va continua, până la lăsarea întunericului, iar dacă nu îl vor găsi pe bărbat, duminică vor relua căutările. Şi poliţiştii ai deschis o anchetă, în acest caz.
Gabriela Erdic
Oct 23, 2024
Vicele Birta, către Doina Federovici: Ați avut mână de fier și baterii Duracell - VIDEO
Oana Sava
Oct 23, 2024
Premierul Ciolacu vine la Botoșani
Sergiu Bălășcău
Oct 23, 2024
Botoșănean de 20 de ani dat jos din tractor de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024