Accident grav petrecut în județul Suceava în această dimineață.
În dimineața de vineri, 3 noiembrie 2023, s-a produs un accident rutier în municipiul Rădăuți. Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, după care a lovit peretele unei locuințe particulare, degradându-l.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Detașamentul Rădăuți, cu o autospecială pentru descarcerare, iar partea medicală a fost asigurată de către Serviciul de Ambulanță Județean Suceava, cu două echipaje.
În urma impactului au rezultat două victime, respectiv, un bărbat în vârstă de 41 de ani și o minoră în vârstă de 14 ani.
Primul, a rămas blocat în mașină, însă minora era încarcerată între fiarele contorsionate ale autoturismului.
Ambii, conștienți și cooperanți, au fost extrași în siguranță de către pompierii militari și preluați de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean.
Acestea au stabilizat victimele, iar apoi le-au transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Noaptea aceasta trecem la ora de iarnă: De ce NU renunțăm la schimbarea orei
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024