Un bărbat de 40 de ani, care și-a omorât cu sânge rece cumnatul, a fost săltat de polițiști și adus la penitenciar.
Polițiștii din cadrul Secției 14 de Poliție Rurală Vama au primit mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Suceava, prin care Mihai Gheorghe Ureche, de 40 de ani, din comuna Frumosu, a fost condamnat la pedeapsa de opt ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor. Oamenii legii l-au căutat la domiciliul său, iar din discuțiile purtate cu rudele sale a rezultat faptul că este plecat de dimineață în municipiul Suceava. Mihai Gheorghe Ureche a fost depistat pe raza comunei Vama și dus la sediul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, unde a fost constituită o escortă în vederea depunerii sale la Penitenciarul Botoșani.
Amintim că în urmă cu o lună de zile, Tribunalul Suceava a dispus redeschiderea procesului penal privind inculpatul Mihai Gheorghe Ureche, de 40 de ani, din comuna suceveană Frumosu, condamnându-l pe acesta la opt ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
În primăvara anului 2015, carabinierii italieni au pus mâna pe Mihai Gheorghe Ureche, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru omor. Ureche a fost prins în comuna Paola, din provincia Cosenza a regiunii Calabria, din sudul Italiei. Pe site-ul italian www.cosenzapost.it. se arăta că polițiștii italieni au reușit să-l rețină pe Mihai Gheorghe Ureche, care este acuzat că în august 1999 a comis o crimă în România. Concret, ziariștii italieni spuneau că Ureche a avut o altercație în familie, l-a atacat cu brutalitate pe cumnatul său, pe care l-a omorât, după care a îngropat trupul neînsuflețit al acestuia.
Cei de la Interpol au primit informații cu privire la faptul că Mihai Gheorghe Ureche se află în Italia, mai precis pe coasta de sud a Mării Tireniene. Polițiștii din Paola au primit descrierea suceveanului, astfel că au început imediat verificările. După câteva zile de la începerea căutărilor, polițiștii din Paola au depistat o persoană care se potrivea descrierii trimise de cei de la Interpol și astfel carabinierii italieni au dispus urmărirea acesteia. Pe 10 aprilie 2015, polițiștii l-au oprit pe stradă pe Mihai Gheorghe Ureche, iar după ce l-au identificat au concluzionat că acesta este căutat în România pentru că are de ispășit o pedeapsă de 20 de ani pentru crimă, arestându-l imediat. Suceveanul a fost încarcerat în așteptarea extrădării în țara natală.
Pe site-ul poliției române, Mihai Gheorghe Ureche figura ca urmărit național, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea prin care acesta a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor.
La sfârșitul lunii martie a anului 2015, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe inculpatul Mihai Gheorghe Ureche la 20 de ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor. El a primit această pedeapsă după ce în anul 1999, împreună cu un frate de-al său, l-a omorât pe un cumnat și l-a îngropat în spatele casei, toată această teribilă crimă ieșind la iveală după aproape 13 ani. Stiind probabil că va ajunge în pușcărie, Ureche s-a gândit că ar fi mai bine să fugă din țară, cu gândul că nu va fi prins niciodată.
La începutul lunii iunie 2012, în timpul unei percheziții, au fost descoperite oseminte umane îngropate în curtea unei gospodării din comuna suceveană Frumosu, unde locuise un bărbat dat dispărut la sfârșitul lunii septembrie 1999. Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Suceava, osemintele îi aparțineau lui Sorin Badale, care a fost dat dispărut pe data de 27 septembrie 1999, pe când bărbatul avea 42 de ani.
Chiar dacă trecuseră 13 ani de la acea dată, polițiștii nu au întrerupt cercetările și pentru că aveau unele bănuieli, ca urmare a investigațiilor derulate, au făcut o percheziție la imobilul unde dispărutul locuia cu familia. Astfel, în grădina gospodăriei au fost găsite oseminte umane îngropate la o adâncime de 70 de centimetri, nefiind găsite însă obiecte de îmbrăcăminte. Printre sătenii din Frumosu umbla zvonul că în 1999 Badale a fost bătut de frații soției sale, Mihai și Vasile Ureche, dus apoi în grajd și lăsat să moară acolo. Între timp, agresorii au săpat o groapă în spatele casei și l-au îngropat acolo, cadavrul bărbatului fiind găsit după 13 ani de zile.
Polițiștii au crezut, în primă fază, că Sorin Badale este plecat în străinătate pentru că pe numele său exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoare pentru furt. Nimeni nu a știut nimic despre el până când în 2012, fiul său, Nicolae Gabriel Badale, care în anul 1999 avea vârsta de șapte ani, a fost arestat preventiv pentru proxenetism și a povestit acest secret al familiei sale. Vasile Bidirel, fost Ureche, fratele lui Mihai Gheorghe Ureche, individul arestat în Italia, și-a recunoscut fapta, fiind condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru teribila sa faptă.(Sursa: Obiectiv de Suceava)
Declarația zilei 30 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 1.500 de abonamente pentru elevi eliberate de Eltrans
Oana Sava
Oct 29, 2024
Un adolescent de 15 ani din Suceava și-a strivit mortal nepoțelul de nici doi ani cu un microbuz
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024