Cazul șocant al tinerei mame care și-a omorât pruncul a îndreptat atenția spre canalele colectoare de pe versantul Pacea utilizate vara de domnișoare pentru plajă.
În ședința ordinară de Consiliu Local, Vasile Chiru a avut o interpelare vis a vis de aceste bazine care stau răsfirate pe dealul vis a vis de parcul Cornișa.
”Vorbim de colecare colectează apa, sunt degradate, bine nu s-au degradat din cauza timpului, au fost distruse de cei care își petrec timpul prin zonă. Sunt pline de mizerie și recent am avut un eveniment foarte neplăcut cu o mamă care și-a aruncat copilul într-unul din aceste bazine. Mulți m-au întrebat, cetățeni, ai cui sunt și de ne sunt întreținute”,
Vasile Chiru, consilier local PSD
Social democratul a remarcat că aceste canale sunt pline de mizerie și mai ales prezintă pericol pentru copiii care se joacă acolo.
”Capacele sunt distruse, poate oricine, oricând să cadă acolo, am văzut multe mașini care trec și opresc acolo în zonă și își aruncă gunoiul în bazine, sunt un focar de infecție. În al doilea rând, sunt mulți copii care se joacă aici și pot oricând cădea și până să dea cineva de ei, Dumnezeu cu mila”,
Vasile Chiru, consilier local PSD
În consecință, Vasile Chiru a cerut informații de la Primărie, care să verifice cui aparțin aceste bazine și cine ar trebui să verifice starea lor și eventual să intervină cu reparații.
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024