Un nou concurs, aceeași poveste la Consiliul Județean Botoșani: toți candidații sunt prea incapabili și prea slab pregătiți pentru a munci la o instituție de o asemenea importanță.
Chiar în a doua zi lucrătoare a anului a avut loc proba scrisă pentru postul de consilier, clasa I, grad profesional superior la serviciul financiar, contabilitate, buget, impozite și taxe.
Trei candidați cărora le-au fost acceptate dosarele au intrat în competiție, însă notele primite au fost departe de orice șansă de a se califica la examenul oral.
17,59, 20,67 și 41,09 dintr-un total de 100 au fost punctajele obținute de cei trei aspiranți, tot atâtea femei de fapt.
Deși toate trei au fost atunci eliminate, pe anunțul prin care se făceau publice rezultatele, se preciza că, ”proba de interviu se va desfășura la data de 09.01.2018, ora 10:00”.
Care interviu bineînțeles că nu a mai avut loc fiindcă nu au mai existat pretendenți care să îl susțină.
Magda Didii, directorul economic al CJ Botoșani, a fost președintele comisiei de concurs.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024