Florin Ţurcanu, noul preşedinte neînvestit al Consiliului Judeţean va rămâne cel mai probabil dezamăgit la momentul în care îşi va prelua atribuţiile de şef a judeţului cu privire la demisiile pe care deja le-a cerut din rândul directorilor structurilor subordonate CJ.
Liderul PNL Botoşani a anunţat deja că va schimba şefii din cadrul instituţiilor cu subordonare la CJ însă într-o primă fază aşteaptă demisiile acestora.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu aşteaptă directorii de la CJ cu demisiile – AFLĂ înlocuitorii
Nu se ştie însă câţi dintre cei vizaţi se vor conforma solicitării emisă de Florin Ţurcanu dat fiind faptul că, unii ocupă funcţiile de conducere printr-un concurs susţinut la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Cel care ar putea fi înlocuit cu Tudorel Tupiluş în fruntea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a afirmat că demisia este una dintre variantele pe care le-ar lua în considerare. „
Aceasta este o aşteptare a dumnealui şi eu chiar nu vreau să o comentez, nu vreau să intru în polemică cu nimeni, nici cu dumnealui nici cu nimeni altcineva. Eu chiar nu am luat o decizie în acest sens, este una din variante, eu până la urmă sunt funcţionar public cu funcţie de conducere dar nici nu vreau să ajung într-un război nici cu Florin Ţurcanu nici cu nimeni, voi vedea, încă nu am luat o decizie”, a declarat
Liviu Rădăşanu, directorul DGASPC.
„Nu pot să îmi dau demisia prin fax”
În cazul şefului de la apă, Maricel Georgescu se află momentan în capitală însă a recunoscut că i-au ajuns la urechi zvonuri referitoare la schimbări însă aşteaptă să revină la Botoşani pentru a lua o decizie. „
Trebuie să ajung acasă ca să îmi dau demisia că nu o pot trimite de la Bucureşti prin fax, să ajung întâi acolo, să văd de ce sunt acuzat, ce nu am făcut şi după aia. O să văd dar să ajung înapoi acasă”, a spus şi
Maricel Georgescu, director SC Nova Apaserv. În schimb, Romeo Caciuc, directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri a refuzat să comenteze subiectul. „
Daţi-mi voie să nu comentez acest aspect”, a afirmat şi
Romeo Caciuc, directorul DJDP.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu anunţă revoluţie la CJ : directori schimbaţi & concedieri la apă