Cei doi consumau băuturi alcoolice și înjurau cetățenii care treceau prin zonă.
Doi bărbați care se ”cinsteau" miercuri dimineață, puțin după ora 8.00, în apropierea Stadionului municipal Botoșani, au fost sancționați contravențional de către un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Ca și cum consumul de băuturi alcoolice într-un loc public nu era suficient, cei doi țipau fără rost și adresau injurii locuitorilor din zonă, pentru încălcarea prevederilor legale privind ordinea și liniștea publică fiind amendați fiecare cu câte 300 de lei.
Ceea ce a atras însă atenția jandarmilor, în primă instanță, reprezentând motivul principal al intervenției jandarmilor, a fost lipsa măștii de protecție obligatorie pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-Cov2, sancțiunile aplicate fiind în acest caz de câte 500 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024