Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Dinu, le-a răspuns miniştrilor Muncii, Dragoş Pîslaru şi Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care au propus introducerea în POAD susţinerea mamelor aparţinând grupurilor vulnerabile, respectiv „Trusoul pentru nou-născuţi”, că măsura se va negocia luna aceasta cu CE.
Ministerul Fondurilor Europene(MFE) precizează printr-un comunicat că Dragoş Dinu le-a transmis colegilor săi din Guvern că "această măsură este inclusă în pachetul de propuneri de modificare a Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate(POAD) care se negociază în cursul acestei luni cu Comisia Europeană".
"Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Dinu, susţine iniţiativa introducerii trusoului pentru nou-născuţi şi îi asigură pe omologii săi de întreg sprijinul pentru introducerea acestei măsuri în Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014–2020 (POAD)", afirmă sursa citată
Potrivit MFE, modificarea POAD poate avea efect asupra unui număr de 30.000 de mame cu nou-născuţi pe an, timp de patru ani. Kitul oferit în maternitate are o valoare de aproximativ 450 lei. În total, se preconizează o investiţie pentru creşterea bunăstării mamei şi copilului de 12 milioane de euro până în anul 2020.
"Estimăm că acordarea <> va contribui la reducerea numărului de copii abandonaţi în maternitate şi la reducerea mortalităţii infantile în ţara noastră (cea mai crescută din UE28)", se arată în comunicat.
MFE anunţă totodată că pe lângă <>, propunerile pentru modificarea POAD se referă la acordarea de alimente mai diversificate, inclusiv mese calde prin intermediul cantinelor sociale, oferirea de produse de igienă, rechizite pentru preşcolarii şi elevii defavorizaţi, îmbrăcăminte, încălţăminte şi saci de dormit pentru persoanele fără adăpost. (Sursa: Mediafax)
Rețete clasice și inovative cu conopidă
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Lovitură pentru profesorii de la Botoșani care fac naveta cu mașina personală
Oana Sava
Oct 10, 2024
Florina, o tânără de 20 de ani are nevoie ajutor: Sunt disperată și nu știu ce să fac
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Accident pe un drum județean din Botoșani: Unul dintre șoferi era BĂUT
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024