Unul dintre cei mai apreciați artiști din Botoșani se bucură de un real succes. Acesta a mai primit o distincție.
După ce a fost premiat la Vatican și a primit titlul de ambasador al culturii și artelor muzicale pentru amiciția dintre popoare, unul dintre cei mai buni artiști ai momentului a fost premiat și la nivel național. Mirel Manea, prim-trompetist al Filarmonicii de Stat Botoșani, a primit și distincția „Sabia lui Ștefan cel Mare”.
„Dragi prieteni, vă mărturisesc cu toată franchețea: sunt emoționat! Onoarea care-mi este acordată face că ziua de 28 ianuarie să devină una dintre cele mai importante zile din viață mea la Palatul Național al Armatei Române. În istorie, România a avut întotdeauna un sprijin din partea soldaților din armată. Palatul Național al Armatei Române a fost construit din soldă soldaților. Este firesc că acordarea Înaltei Distincții să îmi creeze o mare bucurie. Mă face să mă simț mândru, dar mai ales mă obligă să fiu consecvent și mai implicat în tot ceea ce fac. Mulțumesc cu recunostință pentru cinstea care mi-a fost acordată astăzi”,
a declarat artistul Mirel Manea.
El este prim-trompetist al Filarmonicii de stat Botoșani și în trecut a fost invitat să cânte la Vatican cu titlul de ambasador al culturii și artelor muzicale pentru amiciția dintre popoare
Varză vândută direct din mașină: Polițiștii locali au dat amenzi prin Piața Centrală
Redacția Botoșăneanul
Oct 18, 2024
Ei sunt elevii și profesorii din Botoșani premiați la Gala Excelenței – LISTA
Oana Sava
Oct 18, 2024
Zona în care Valeriu Iftime devine sensibil și de unde consideră că vine fericirea – VIDEO
Oana Sava
Oct 18, 2024
Scurt ghid pentru cei interesați de turnee de poker
Redacția Botoșăneanul
Oct 18, 2024
Un botoșănean a fost la un pas să producă o mare nenorocire, au intervenit pompierii suceveni
Redacția Botoșăneanul
Oct 18, 2024