Prilej de etalare a patriotismului pentru unii politicieni, de defilare ca pe catwalk pentru alţii, Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită luni şi de simplii botoşăneni.
În jur la o sută de oameni s-au strâns luni la amiază la intersecţia străzii Cuza Vodă cu Marchian pentru a asista la ceremonia organizată de Prefectură alături de Garnizoana Botoşani.
Bătrâne venite de la piaţă, femei cu copii în braţe sau în landou, bunici cu nepoţi, cu toţii au ţinut să vadă de aproape festivitatea.
Nu au abordat nici pe departe un stil vestimentar sobru, precum cel al şefilor prezenţi la acţiune, ba chiar unele tinere au venit în rochiţe super mulate sau în pantaloni scurţi.
Toropiţi de căldură, unii dintre participanţi s-au aşezat pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, în timp ce alţii au preferat să urmărească manifestarea din cele două părculeţe apropiate.
N-au prea fost băgaţi în seamă de oficiali, care nici nu prea aveau cum să o facă fiindcă jandarmii nu permiteau botoşănenilor de rând să se apropie de catargul pe care se ridica tricolorul.
Nu au lipsit nici botoşănenii care au vizionat totul de la înălţime în sensul propriu al cuvântului, adică de la balcoanele blocurilor din zonă.
Pe perioada desfăşurării ceremoniei, circulaţia a fost întreruptă pe Cuza Vodă, pe segmentul delimitat de Aleea Rapsodia şi strada Mihail Kogălniceanu.
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024