Accident rutier petrecut miercuri la amiază.
Angajații Primăriei Leorda, în număr de trei, au fost implicați în acest eveniment rutier ce a avut loc pe raza localității Cervicești ce aparține de comuna Leorda.
Cei trei funcționari se întorceau de la niște cursuri la care au luat parte și culmea, aproape de casă au făcut accident. Ei se aflau într-un autoturism marca Dacia Solenza.
La volan se afla o femeie care a pierdut controlul mașinii după ce roțile din stânga au prins acostamentul. Mașina s-a dezechilibrat și s-a răsturnat pe un câmp din apropiere.
O ambulanță dar și polițiștii au ajuns la fața locului. Autosanitara a preluat o femeie care se afla pe scaunul din dreapta al șofeului și un bărbat care se afla pe bancheta din spate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
(Sursa foto - Facebook)
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajatori din Botoșani, întâlnire cu inspectorii de muncă la sediul ITM: CE s-a discutat
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Laborator performant inaugurat în ultima zi de președinte a Doinei Federovici – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024
Polițiștii botoșăneni i-au vizitat pe elevii unui liceu din județ în „Săptămâna Altfel”
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un nou drum județean intră în proces de modernizare
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Preot din Botoșani, despre costumele de Halloween: Este ceva anticreștin
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024