Una dintre creșe va fi construită în cartierul ANL Cișmea iar fondurile sunt asigurate printr-un proiect european.
Celelalte creșe, două la număr, au fost aprobate spre finanțare, prin Ministerul Dezvoltării.
La o conferință de presă organizată săptămâna trecută, primarul Cosmin Andrei anunța aceste investiții.
„Am finalizat documentația pentru realizarea a trei creșe în municipiul Botoșani în paralel cu licitația cu creșa pe care o avem în ANL Cișmea pe un proiect finanțat cu fonduri europene. Ne dorim să facem ca din aceste trei creșe să fie eligibile două în zonele pe care le-am ales, una a fost trimisă ca o variantă de siguranță”,
Cosmin Andrei, primar
Ar fi vorba despre una amplasată în zona unde teoretic ar trebui să funcționeze Oborul iar cealaltă în zona ANL – Șoseaua Iașului.
Recent Ministerul Dezvoltării a aprobat primele 43 de creșe, în cazul cărora poate fi inițiată procedura de achiziție publică, a atras atenția ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Ordinul de ministru semnat astăzi aprobă investițiile, astfel că poate fi demarată procedura de achiziție publică pentru identificarea constructorilor și, în primăvară, când vremea va permite, pot începe primele construcții, a arătat ministrul.
„Termenul pentru depunerea cererilor și a documentației justificative a fost prelungit cu 30 de zile, pentru a permite construcția unor creșe noi, moderne, și în municipiile unde administrația publică locală nu a depus cerere în acest sens sau nu a completat documentația necesară”,
Cseke Attila, ministrul dezvoltării
Ministerul Dezvoltării construiește creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parțial din surse regenerabile, precum panourile fotovoltaice. Clădirile vor avea săli de joacă, dormitoare, bucătărie și spălătorie proprie, o sală pentru festivități, un cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber.
Primele 43 de creșe noi vor fi construite în următoarele localități: Aiud, Alba-Iulia, Alexandria, Beiuș, Bistrița, Brăila, Botoșani (două creșe), Calafat, Caracal, Caransebeș, Călărași (două creșe), Câmpina, Câmpulung Moldovenesc, Dorohoi, Drobeta-Turnu Severin (două creșe), Fălticeni, Gherla, Huși, Lugoj, Marghita, Mediaș, Moreni, Motru, Oltenița, Oradea, Petroșani, Pitești (două creșe), Ploiești, Reșița, Salonta, Săcele, Slatina, Sighetu Marmației, Suceava, Tecuci, Târgu-Secuiesc, Târnăveni, Turda și sectorul 2 din Capitală.
Finanțarea construcției creșelor este asigurată, în proporție de 100%, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajări la Poliția Locală: Candidații puși mai întâi la o probă sportivă
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preot din Botoșani mort la doar 37 de ani: Fratele nostru a trecut la Domnul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preoți din Botoșani, întâlnire emoționantă la 25 de ani de la absolvirea facultății
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
DECIZIE la Tribunalul Botoșani în cazul ucraineanului care și-a ÎMPUȘCAT în cap prietenul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024