Virusul care ucide copii lovește din nou Botoșaniul fiind înregistrate alte trei noi cazuri.
Cei trei copii care au contactat rujeolă provin dintr-o familie din municipiul Dorohoi.
„Într-o familie care a refuzat în scris vaccinarea copiilor au apărut trei cazuri de rujeolă, copii nefiind vaccinați. Pentru unul în vârstă de 15 ani nu avem antecedentele vaccinale dar rujeola a fost contactată de la ceilalți doi veri ai lui. De sărbători, copiii au fost plecați din județ, au venit rude, este posibil să fi contactat boala la o reuniune de familie.”
Irina Alecu, medic epidemiolog în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP)
Medicul a declarat că în acest moment toți sunt bine. Unul dintre ei a fost deja externat iar ceilalți doi sunt încă sub monitorizare fiind internați la Secția de Boli Infecțioase de la Spitalul Județean „Mavromati”.
Deși cazurile nu prezintă complicații, Irina Alecu a declarat că trebuie monitorizată zona respectivă pentru că oricând pot să apară cazuri noi tocmai prin acest refuz de vaccinare al copiilor.
„Se contractează foarte ușor. Rujeola se cunoaște specific în momentul în care apare erupția. Din momentul în care este contagios până la erupție vorbim de 3-4 zile în care este specific pentru orice viroză. Recunoaștem rujeola când apare erupție pe corp, întâi pe la urechi, pe gât, pe față și se extinde pe corp. În primele zile este foarte contagios”,
Irina Alecu, medic epidemiolog în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP)
La nivelul județului Botoșani sunt înregistrate până în acest moment în jur de 20 de cazuri, Irina Alecu precizând însă că având în vedere situația din celelalte județe unde cazurile sunt de ordinul sutelor, Botoșaniul stă relativ bine.
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024