Patru tineri din Botoșani au ajuns în atenția cadrelor de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 1 Botoşani au identificat 4 tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani,dintre care trei bărbaţi şi o femeie, aceştia fiind bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.
În urma activităţilor investigative şi de cercetare efectuate s-a stabilit că în noaptea de 12 spre 13 februarie 2019 cei patru s-au deplasat cu un autoturism la o societate comercială din comuna Vlădeni, de unde au sustras cantitatea de 400 de litri de combustibil, din rezervoarele mai multor autocamioane.
Ulterior, în aceeaşi noapte, s-au deplasat şi la locuinţa unui bărbat de 55 de ani din comuna Curteşti, de unde au sustras cantitatea de 200 de litri de combustibil, dintr-un autocamion aparţinând acestuia, care se afla parcat regulamentar pe marginea drumului public.
Toată cantitatea de combustibil sustrasă a fost depozitată la locuinţa tinerei de 21 de ani, din comuna Corni.
Cele patru persoane sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, în cauză fiind întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, în vederea luării măsurilor legale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Marcel Ciolacu a promis stadion la Botoșani, după ce l-a înțepat puțin pe Iftime – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Militar din Botoșani, cel mai bun trăgător la categoria soldați gradați profesioniști
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024