Primarul Cosmin Andrei a organizat astăzi o ședință de lucru, la care invitat a fost Victor Gavriluță, administratorul grupului de Facebook ”RADAR BOTOȘANI”.
Discuțiile s-au axat în principal pe petiția lansată și semnată pe grupul menționat, referitoare la semnalizarea și protecția suplimentară a trecerilor de pietoni din municipiul Botoșani.
Făcând referire la evenimentele rutiere care s-au înmulțit în oraș, cauzate în principal de lipsa vizibilității în preajma trecerilor de pietoni, Victor Gavriluță a adus mai multe propuneri de remediere a acestei situații.
Semnalizarea suplimentară cu lumini și protejarea trecerilor de pietoni cu stâlpi de protecție reflectorizanți montați înainte și după acestea, amenajarea unor locuri de parcare în zonele centrale, montarea de butoane la treceri, sancționarea șoferilor care parchează în apropiere sau pe trecerile de pietoni, ori în stațiile de autobuz au fost doar câteva din cele propuse.
Demersul se îndreaptă în aceeași direcție cu obiectivele edilului șef, care încă din luna decembrie a transmis solicitări Direcției Edilitare din cadrul Primăriei, pentru efectuarea de achiziții la capitolul „Semnalizare Rutieră”, printre care stâlpi delimitare sensuri de circulație flexibili sau stâlpi retractabili cu montaj. Toate acestea în funcție de bugetul de care municipalitatea va dispune în acest an.
Pe lângă aceste achiziții, s-a propus amenajarea a două treceri de pietoni cu buton, pe Bulevardul Mihai Eminescu (zona Monumentului Răscoalei) și pe Calea Națională (în zona BRD spre Piața Centrală).
„În ședințele Comisiei de Sistematizare a Circulației am ridicat problema, punctual, unde să intervenim. Pe Împărat Traian vom avea un proiect pilot din perspectiva traficului, unde vom monta stâlpi reflectorizanți în dreptul trecerilor de pietoni. La iluminat public, în dreptul acestor treceri, am dat deja în lucru o variantă cu iluminare cu lămpi cu LED și flux mult mai intens”,
Cosmin Andrei, primar Botoșani.
De asemenea, se intenționează și ca mentenanța semafoarelor din oraș să fie preluată de municipalitate, prin Compartimentul Transporturi.
Primarul Cosmin Andrei a arătat deschidere în privința unei colaborări cu acest grup, în sprijinul participanților la trafic din municipiu.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Valeriu Iftime, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid din Cupă: Mi s-a părut un meci urât
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Sucevean oprit în trafic la Botoșani: CE au confiscat polițiștii după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Botoșănean FĂRĂ permis prins la plimbare pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024